Povestiri(5)

09/04/2010 at 19:37 (Povestiri) (, , , , , , , )

Autor:Oana

Sa va povestesc si eu ceva!! trb sa precizez ca eu stau langa un cimitir il vad chiar de pe balcon!:D dar m-am obisnuit pt ca stau aici de cand m-am nascut si nu ma deranjaza cu nimic sunt chiar cei mai linistiti vecini:)))in fine sa trecem la lucruri serioase:D Eram intr-o seara afara cu o prietena de a mea din bloc si cu inca 2 baieti tot de acolo de la bloc,era prin luna octombrie se intuneca de pe la 7 asa, vorbeam pe acolo pe la bloc si nu mai stiu din ce ne-am certat cu cei 2 baieti!! Ei au plecat si am ramas eu cu prietena mea!! am mai stat prin fata blocului si am decis sa ne plimbam!! am plecat la plimbare prin cartier ,afara era deja intuneric cand am ajuns la strada principala care e la cativa metri de blocul meu prietena mea vede langa o masina rosie mai exact o dacie o femeie imbracata in negru,s-a speriat si mi-a zis ca i s-a parut ca femeia aceea incercase sa forteze masina!! Ne-am speriat si ne-am intors la bloc!! Dupa vreo 5 min ,nu aveam stare deloc ne-am dus iar sa vedem daca mai e acolo!! Cand am ajuns femeia aceea statea in spatele unei masini iar in spatele era chiar un stalp dinacela de lumina!! si statea in spatele masini si parca se uita la noi nu pot sa spun ca ni s-a parut pt ca am stat si ne-am uitat la ea mai bine de 3-4 minute!! Nu s-a miscat cat am stat noi acolo ne-a fost frica se ne apropiem de ea,dar totus am vazut-o destul de aproape erau ma 10 metri distanta de unde ram noi si pana la ea. Arata ca o umbra si parca era imbracata intr-o haina de blana lunga si nu ii se vedea fata desi stateaparea ca sta cu fata la noi!! Tin sa precizez ca picioarele nu i le-am vazut deloc!! Ne-am speriat!! am luat-o la fuga si nush daca am facut 2 m si eu am intors capul,femeia era pe partea celalalta a trotuarului,mi s-a parut foarte ciudat pt ca nu avea cum sa se miste atat de repede de pe un trotuar pe altu si strada era destul de lata!! Eram speriata si am decis sa mergem sa-i cautam pe baieti!! Intr-un final ia-m gasit si le-am povestit!! Bineinteles ca ,cum sunt baietii nu ne-au crezut aveau impresia ca facem baza de ei!! Dar intr-un final au venit cu noi inapoi la bloc au stat acolo circa 10-15 min femeia aceea nu a mai aparut!! Dupa 15 min au zis ca pleaca ca nu au ce sa vada isi pierd timpul degeaba cu ,glumele noastre!! Dupa ce au plecat la vreo 5 minute ne-am dus sa ne uitam…aparuse din nou tot in spatele masinii aceleia si statea nemiscata ca si cand sar fi uitat la noi!! Nu ne puteam explica cine e femeia aceea ce cauta acolo dc a venit!! Ne-am intors din nou la bloc si apoi a iesit tata din bloc…se ducea la magazin si ia-am spus cele intamplate ne-am dus cu el chiar in locul unde fusese femeia aceea si nu am gasit nici cea mai mica urma de ceva care ar fi luminat misterul!! tata spunea ca poate a fost o femeie cu vreun caine!!! Dar totus era nefiresc sa stea nemiscata atat timp si sa nu ii se vada nici-o trasatura a fetei si sa treca in fractiune de secunda pe partea cealalalta a trotuarului!! Si acum ne intrebam cine a fost femeia aia si daca a fost un spirit!!

Permalink 3 comentarii

Povestiri(4)

22/02/2010 at 22:43 (Povestiri) (, , , , , , , )

Autor:Talmacita

Am sa va povestesc si eu un eveniment trist din viata mea, care consider ca a fost paranormal. Mama mea era bolnava de cancer in stadiu terminal. Locuia intr-o garsoniera, la cateva minute de mers pe jos. Matusa mea statea cu ea zi si noapte, eu veneam doar cateva ore pe zi impreuna cu fetita mea, pe atunci in varsta de 3 luni, timp in care matusa mergea acasa, se schimba si dormea putin. Mama era semi-constienta, nu mai vorbea, doar gemea de durere. Eu luam fetita in carucior si stateam langa patul ei. Copilul dormea de cele mai multe ori, sau se juca in carucior, linistita.

Intr-o zi, dimineata cand urma sa merg la mama am inceput sa aud niste horcaieli in casa. Am inceput sa strabat camerele in cautarea sursei zgomotului, dar nu am depistat de unde venea. Am sunat la garsoniera mamei, sa o intreb pe matusa cand sa vin, dar matusa mi-a raspuns precipitata”Vino repede, acum si-a dat sufletul”. Deci horcaielile pe care le auzeam erau poate ale mamei care se stingea?? Intre mine si mama functiona o telepatie formidabila si poate ca de aceea am auzit aceste gemete.
Am luat repede fetita in carucior si am plecat in viteza acolo. Pe drum copilul era linistit, dar cand am intrat in casa, pe hol a inceput sa se agite si sa planga sfasietor, cum nu o mai auzisem niciodata. Nu o puteam linisti cu niciun chip, urla ca din gura de sarpe, in conditiile in care cand mersesem acolo in ultimele zile statuse ca un ingeras.
Am sunat la niste vecini pe care ea nu-i vazuse niciodata, dar cand am intrat cu caruciorul in casa lor s-a linistit imediat.
Probabil era spiritul mamei care a speriat-o, un miros specific, nu stiu, dar ceva a speriat-o si mi se strange sufletul si acum, la 11 ani de la acele evenimente.
Dupa moartea mamei am si visat-o de cateva ori, iar unul dintre vise a fost mai ciudat. Dadusem de pomana aproape toate hainele si lucrurile ei. Pastrasem totusi un costum din stofa grena, care ii statea mamei foarte bine, dar pe care l-as fi putut purta si eu. Intr-o noapte am visat-o cu acel costum, apoi iarasi altadata imbracata tot cu el. Nu stiam ce poate fi. Insa fiindca visul se repeta, i l-am povestit unei prietene. Aceasta avand mai multa experienta de viata mi-a spus “Mama iti cere costumul, trebuie sa il dai de pomana”. Asa am facut si intr-adevar nu am mai visat-o imbracata cu el. Am tinut minte si apoi, de cate ori aveam un vis care implica haine sau mancare, cumparam lucrurile respective si le dadeam de pomana. De atunci o visez ra, dar imi zambeste mereu…sper ca e linistita si multumita.

Sursa: forum.descopera

Permalink Scrie un comentariu

Povestiri(3)

22/02/2010 at 22:39 (Povestiri) (, , , , , , , )

Autor:Nichitean C

Pana acum 3 ani nu credeam in fenomene paranormale, auzeam povesti de la diversi oameni dar credeam ca imaginatia le-a jucat feste.
Era noaptea de Inviere, dupa ora 12 este obiceiul sa mearga oamenii si sa duca lumina pe morminte. Asa am facut si noi, fiecare cu candela in mana am mers in cimitir la mormintele rudelor, prietenilor care au trecut in nefiinta. E singura noapte din an in care cimitirul pare primitor, nu este mormant la care sa nu fie aprinsa cate o lumanare, sute de oameni stau langa crucile reci si deapana amintiri despre cei care au plecat dintre noi… Eram impreuna cu sotul, cumnata si cumnatul meu, am terminat de pus lumanari in cimitirul ortodoxilor si am hotarat sa mergem si la mormantul bunicii care era in cimitirul pentru penticostali. Am ajuns la poarta cimitirului, m-am uitat un pic, era un singur mormant luminat iar la capatul acestuia stateau trei oameni, am tras de poarta sa o deschidem dar aceasta era incuiata. ” Trebuie sa fie deschisa, doar acei oameni pe unde au intrat, am gandit eu.” Sotul meu a reusit sa deschida poarta am intrat in cimitir, am tras cu ochiul la acei oameni, erau doua batrane imbracate in negru iar in mijlocul lor statea un barbat inalt, slab, cu o structura osoasa, era imbracat intr-un pardesiu alb cu nasturi mari negri. Cred ca au observat ca ii privesc pentru ca barbatul a ridicat pentru o secunda capul din pamant, eu mi-am schimbat privirea fara sa spun nimic. Inainte sa intram in cimitir a inceput un vant destul de puternic si candelele noastre s-au stins, eu mi-am indemnat sotul sa mearga sa ceara lumina de la acei oameni doar nu este nici o problema. Atunci sotul meu ma intreaba: Care oameni??? Am ridicat privirea am observat ca nu este nimeni langa acel mormant……Au inceput sa-mi tremure picioarele si il tineam strans de mana pe sotul meu. Clipele cat am mai stat in cimitir mi s-au parut ore infricosatoare. Cand am iesit din cimitir le-am spus celor trei ce am vazut. Nu prea m-au crezut, au spus ca mi s-a parut, dar totusi l-am rugat pe sotul meu sa intrebe vecinul, un om in etate, cine este inmormantat acolo.
SURPRIZA. Cel inmormantat acolo a fost exact cum l-am descris eu…inalt, slab, veterinar de profesie, de aceea umbla toata ziua imbracat intr-un halat alb. Langa mormantul lui sunt ingropate mama si bunica lui.
Nu stiu de ce l-am vazut doar eu….nu pot sa-mi explic fenomenul, poate daca nu-mi confirma vecinul desi am vazut cu ochii mei, si acum am intiparita in minte acea imagine, as fi spus ca poate mi s-a parut…….

Sursa: forum.descopera

Permalink 2 comentarii

Povestiri(2)

19/02/2010 at 22:15 (Povestiri) (, , , , , , , )

Autor:Mickey

Buna. as dori sa va impartasesc experienta prin care am trecut eu. poate pt unii nu o sa fie asa scaery dar pe mine m-a marcat. era acum cativa ani cand aveam eu vreo 12 ani cred. atunci a murit strabunicul meu. nu am avut nicio frica, nu m-am gandit la moartea lui ca la o chestie de care sa-mi fie frica. au trecut cateva saptamani de la inmormantare cand intr-o noapte dormeam in camera care fusese a lui cu sora si fratele meu in acelasi pat. la un moment dat in toiul noptii m-am trezit mi s-a parut ca aud niste zgomote. era ca un toiag care se lovea de podea ( strabunicul meu mergea cu ajutorul toiagului in ultimii ani de viata). m-am uitat la usa si am simtit cum mi se intensifica bataile inimii. deja mi se facuse foarte frica, mi-am amintit de el. s-a deschis usa si a intrat cineva in camera. nu vedeam cine e, deoarece era foarte intuneric. totusi cand a ajuns in dreptul ferestrei am recunoscut silueta strabunicului pt ca era lumina de afara, in aceea noapte era luna plina. s-a oprit putin si apoi si-a continuat drumul pana in coltul camerei. cand a ajuns acolo am simtit ca nu mai pot de frica si am tipat tare cat m-au tinut plamanii. nu imi mai amintesc nimic pret de cateva minute nu stiu ce s-a intamplat cu mine. bunicii mei au venit in camera, sora si fratele meu s-au trezit si ei. problema e ca am ramas socata, cateva minute si ma uitam in coltul camerei, la locul unde se dusese strabunicul meu. mi-au spus ca nu mi-am revenit din soc pana cand nu mi-au pus in brate o icoana foarte veche, sfintita. de abia atunci mi-am venit in simtiri.
din acea noapte nu mai stateam singura in nici un loc, permanent trebuia sa am pe cineva cu mine si noaptea cand dormeam tineam mana pe pieptul persoanei care dormea cu mine ca sa vad eu ca respira. si imi spusese cineva de la tara ca atunci cand canta cocosii a treia oara intr-o noapte, dispar taote spiritele si eu asteptam sa aud cocosii cum canta a treia oara si de abia atunci puteam sa adorm. a fost o experienta groaznica cu toate ca acum imi dau seama ca strabunicul meu nu-mi vroia raul. probabil vroia sa ne mai vada o data pe noi si casa in care traise…

Sursa: forum.descopera

Permalink 3 comentarii

Povestiri(1)

19/02/2010 at 21:46 (Povestiri) (, , , , , , , )

Autor:Lili50

Primele evenimente paranormale le-am istorisit în scris domnului Ion Tugui, cu speranta ca îmi va da o îndrumare sau o directionare, iar dumnealui mi le-a publicat în revista “Magazin” din anii 1992 sau 1993. A facut numai o expunere a faptelor descrise de mine. Apoi, trairile, sau mai bine zis aventurile mele paranormale, mi le-a publicat în cele doua volume scrise de dânsul VISE,VIZIUNI, PROFETII si LUMEA SPIRITELOR. O simpla expunere de fapte fara o explicatie, fara o aprofundare a faptului descris, fara o concluzie, fara o cauza.

Neavând o educatie serios îndreptata spre credinta, neavând o cultura religioasa, ci doar câteva notiuni de baza referitoare la crestinism, neauzind pâna în anul doi de facultate de credinta mozaica, nestiind nimic despre evrei, Moise, Isus în afara de CRACIUN, PASTE, sarbatori tinute în casa, desi tatal meu era o enciclopedie, la cutremurul din 1977 am avut prima manifestare iesita din sfera normalului, pe care am povestit-o doar sotului meu si la înca vreo doua persoane, în ideea de a nu fi considerata un pic “sarita”.

Cutremurul din 1977 l-am trait în Bucuresti. Daca nu as fi simtit un freamat, o nervozitate, dorinta de a fugi, l-as fi trait în Facultatea de Chimie, care s-a si darâmat, împrastiind mirosul ei pâna în Piata Kogalniceanu si flacarile pâna la cer. Asa, l-am trait în casa unde eram gazduita atunci, la Piata Dorobanti.

Evenimentele au aparut cam la o luna dupa aceea. În fiecare noapte ma trezeam la ora 2, iar în dreptul ferestrei mi se arata silueta unei femei îmbracata în negru, cu fata vizibila si cu mâinile vizibile pe silueta neagra. Era prezenta indiferent daca dormeam cu lumina stinsa sau aprinsa. În acea perioada, desi eram studenta la Chimie, studiam canto cu o cântareata de opera – la care mergeam de 3 ori pe saptamâna. Neavând pe nimeni cât de cât apropiat, am rugat-o sa ma îndrume catre un doctor psihiatru, întrucât eu credeam ca am luat-o razna de la cutremur. Aceasta persoana m-a luat de mâna si a mers cu mine la o biserica situata pe strada Uranus. Mi-a spus sa intru în biserica si sa ma uit foarte bine, sa îi spun daca vad persoana de pe perdea. Nu a fost nevoie sa ma uit prea mult, persoana cautata era în fata mea în momentul în care am trecut pragul bisericii, înfatisata exact ca în viziunea mea de pe perdea – era SFÂNTA PARASCHEVA. Odata identificata, nu mi s-a mai aratat. De atunci, am mers ani de zile vinerea la biserica si pot spune ca de atunci am început sa ma trezesc din punct de vedere religios.

În alta ordine de idei, în momentul în care am vorbit cu doamna Valentina Gârlea de la Iasi si i-am spus ca eu nu sunt o persoana religioasa, ca sunt asa, ca toata lumea, si nici nu ma consider o persoana deosebita din punct de vedere spiritual, deci nu înteleg de ce pot vedea aurele si trai alte lucruri, dânsa mi-a spus ca pot sa nu fiu în aceasta viata, dar vin cu ele din alte vieti si ca într-o zi voi vedea aurele pe straturi, deci cele 7 corpuri.

Asa am început sa îmi fac o cultura elementara religioasa. Am simtit o durere infinita, purtata cu mine luni de zile, în momentul în care ziarele au anuntat uciderea lui PETRU CULIANU, desi în momentul disparitiei lui eu habar nu aveam cine este si cu ce se ocupa. Nu am înteles nici pâna astazi ce legatura am cu acest om, pe care, în momentul în care ma gândesc la numele lui, mi-l imaginez cu niste ochi albastrii precum flacara.

Am început sa citesc depre manifestarile paranormale în revista “Magazin”, în urma primului eveniment paranormal trait la mine acasa, cu toate luminile aprinse si în prezenta a patru persoane. (Aparitia de pe perdea o consider a fi o traire personala, care nu poate fi dovedita.) Deci, prima manifestare dovedita s-a întâmplat în momentul în care serbam ziua de nastere a mea (11.11), a sotului meu (13.11) si a fratelui lui geaman. Eram în bucatarie în jurul mesei, fratii fata în fata si noi, sotiile, vis-a-vis. Era putin înainte de 12 noaptea. Vorbeam despre soacra mea decedata si despre bunica sotului meu, si ea decedata, a carei zi de nastere era tot 11.11. Pe dulapul din bucatarie aveam o foarfeca chirurgicala foarte strânsa în nit. Deodata, foarfeca a sarit de pe raftul pe care era asezata, a ramas suspendata în aer, s-a deschis si s-a închis de 3 ori, apoi a sarit cu bolta la aproape 2 metri de dulap. Atât.

Am început sa caut sa ma informez despre lumea de lânga noi, de lumea de dincolo de noi, de lumile de alta frecventa. Sunt trecuta prin tot felul de manifestari despre care nu stiam nimic pâna în momentul trairii lor si care îmi dau un impuls de a cauta sa ma informez.

***

Vad aura umana aproape instantaneu, fara a ma concentra în vreun fel. Desi am acest dar, pentru care marturisesc ca nu am facut niciun efort anume, înca nu stiu sa interpretez ceea ce vad. Aura mea personala este colorata în purpuriu-visiniu stralucitor, cu scintilatii. În momentul în care o vad în oglinda, si peretii din jur au aceasta culoare, si oglinda. Presupun ca acesta este oul meu de lumina. Vad, de asemenea, conturul galben de vreo 15 cm din jurul capului, sub care este asezat un contur verde, lipit aproximativ de cap. Vad ceakra superioara la mine, care în unele zile este precum un gref scintilând deasupra capului. În alte zile, acest gref este colorat în purpuriu, sau purpuriu cu alb, precum o înghetata asortata.

Mi-am vazut al 3-lea ochi foarte adânc colorat în albastru-indigo, precum un vârtej sclipitor, de care, sincera sa fiu, m-am speriat. Ceakra gâtului o am precum o farfurie bleu, cea a inimii precum o inima mare purpuriu-visiniu-deschis, scintilând, tivita cu 2,5 cm verde. Ceakra rosie, precum o pâlnie orientata în jos, de culoare rosu. Nu am reusit sa vad ceakra galbena si cea portocalie, poate pentru faptul ca în dreptul lor este asezata chiuveta de la baie, unde fac aceste studii.

Vad si la alte persoane ceakra superioara, care în general are dimensiunile unui mar, si de cele mai multe ori îmi da senzatia de bej-mov-roscat. Aurele altora le-am vazut în general colorate în galben verzui sau în mustar.

As fi foarte fericita sa studiez harta culorilor si sa stabilesc o corelatie între acestea si caracterul persoanei. As vrea sa pot vedea mai mult. Aura personala o pot vedea atât pe lumina, cât si pe întuneric. La alte persoane o vad pe lumina.

Îmi vad si umbra pe cer, care variaza ca marime, presupun eu ca în functie de dispozitia sufleteasca. De asemenea, vad aura umbrei lasata de mine pe pamânt, cu soarele sau luna asezate în spatele meu. Aura umbrei pe pamânt este colorata în verde, sau de cele mai multe ori în visiniu.

(Astazi mi-am studiat aura, ca de altfel în fiecare zi. Al 3-lea ochi era cât o lamâie de culoare galben cu scintilatii turcoaz. Aura generala nu îsi modificase culoarea purpuriu cu trecere spre lila. Ceea ce mi s-a parut nou, a fost aparitia în spatele meu a unei umbre negre, care pastra aspectul corpului meu, dar era mai mare. De ceva timp am început sa vad si corpul cu norisori colorati, banuiesc a fi vederea corpului emotional.)

***

În legatura cu spiritul pe care eu l-am considerat ghidul meu, pot sa va spun ca mi se arata în vis sub forma unui barbat în jur de 45 ani, de statura medie, robust, dar nu corpolent, saten cu ochii caprui, îmbracat cu o camasa bleu, cu par destul de subtire pe cap, cu fata mai mult rotunda decât ovala, cu trasaturi regulate simetrice, dar o figura comuna. În situatiile când stateam de vorba, adica îmi comunica ceva, el era asezat la o masa asemanatoare unei mese de prezidiu la sedintele pcr, iar eu stateam în fata lui de cealalta parte a mesei, în picioare. Mi-a comunicat în felul acesta decesul sorei tatalui meu care traia în strainatate si de la care nu mai aveam vesti de câteva luni. Mi-a spus: “R. nu mai traieste 3 zile”. Eram în 29 iunie de Sf. Petre, noaptea, si ea a murit pe 30 iunie. Noi am aflat oficial de decesul ei în septembrie. Aceasta moarte îmi fusese anuntata înca din luna aprilie de bunica mea, mama tatalui meu, oarecum simbolic. Am visat-o pe bunica mea (pe care nu o visasem niciodata în cei 20 de ani de când decedase) împreuna cu un barbat tânar la o rascruce de drumuri, asteptând parca un autobuz. Cum am vazut-o, am întrebat-o când va veni pe la noi. Mi-a raspuns ca acum se duce la R. – sora tatalui care urma sa moara în iunie -, pe urma merge la Vica, alta sora a tatalui meu, si pe urma va veni la noi. Într-adevar, dupa moartea matusii mele din strainatate, a murit în august sotul celeilalte surori a tatalui meu, si în ianuarie a murit tatal meu. Persoana care o însotea pe bunica, am identificat-o la vreo 10 ani dupa vis cautând niste poze vechi. Era strabunicul meu, fotografiat cu bunica mea pe la 1916.
Revenind la ghid, într-o alta noapte, asezat în aceeasi pozitie în fata mesei, a început sa îmi povesteasca despre nenumaratele necazuri pe care le va avea cumnatul meu, fratele sotului meu. Ceea ce îmi povestea era dezastruos, eu am început sa plâng si sa îl rog sa nu îmi mai spuna, ca mi se face frica. De atunci nu mi s-a mai aratat în felul descris mai sus si nu mi-a mai facut vreo comunicare în acest fel. L-am revazut în cele doua nopti în care mi-am parasit corpul.

***

În prima noapte în care mi-am parasit corpul m-am trezit (e un fel de a spune, fiindca eram în stare cataleptica) în dormitor; vedeam perfect, desi era întuneric. Totul era scaldat în lumina portocalie. M-am vazut dintr-un colt al tavanului cum ma ridic, ma asez pe marginea patului. Ma vedeam de undeva de sus. Acolo sus eram sub forma unui glob luminos de dimensiunea unei bile cu diametrul de 3 cm. M-am ridicat deci din pat si m-am asezat pe margine. Eram îmbracata identic, doar ca imaginea corpului era ca din fum aglomerat. Se pastrau culorile identic cu cele avute în corpul fizic. Practic, vedeam 1) corpul fizic în pat, 2) corpul identic translucid asezat pe marginea patului si 3) imaginea de sus. Simteam o rigiditate totala, vedeam fara sa fi deschis ochii. Totul era scaldat într-o lumina portocalie. Am revenit în corpul fizic în momentul în care, printr-un efort deosebit, am reusit sa misc un deget de la picior si sa îl ating de corpul sotului meu.

A doua parasire a corpului s-a întâmplat la un interval de aproximativ o saptamâna fata de prima. Totul a fost identic pâna la asezarea corpului translucid pe pat. Acesta s-a ridicat si a mers la fereastra unde a vazut realitatea de afara, scaldata în portocaliu. În acest moment, când ma uitam pe geam cu corpul translucid (corpul fizic fiind cataleptic in pat), ghidul meu a venit din spate, m-a prins de gleznele corpului de fum, m-a adus într-o pozitie orizontala, identica cu cea a corpului fizic ramas în pat, mi-a vorbit spunându-mi: “Sa vezi si tu cum este”. Apoi am vazut bila de lumina – care eram eu – însotita de bila de lumina – care stiam ca este el – traversând fereastra prin geam si plonjând afara în curtea blocului, care de aceasta data nu mai pastra nici un contur, ci era neagra dens, ca si cum am fi fost doua luminite într-un butoi cu smoala. Am vrut sa merg la o anume persoana, dar fiind foarte întuneric, necunoscând drumul, mi s-a facut frica si gândind ca daca nu ma întorc în 10 minute în corpul fizic acesta va muri, am decis sa ma reîntorc, reusind acest lucru printr-un efort deosebit de a misca un deget de la picior si a-l atinge de sotul meu. Cred ca reintrarea în corp am realizat-o de fiecare data prin crestetul capului.

A treia tentativa de parasire am avut-o într-o dupa-amiaza, când am început sa vad de jos în sus conturul capului patului, deci ieseam tot prin crestet, dar la jumatatea drumului am spus “Treci înapoi!”. De atunci nu am mai parasit corpul fizic întrucât îmi este frica asa, de una singura.

***

Sunt o persoana rationala, sau cel putin asa ma consider eu. Am primit mesaje în vis, în clar, referitoare la decesul unor persoane apropiate. Am primit mesaje prin clarauditie, legate de evenimente deosebite, precum nasterea sau moartea. M-am dedublat în somn fara sa stiu si m-am aratat sotului meu fugind prin casa, desi corpul meu fizic dormea pe fotoliu. Îmi pun tot timpul întrebarea: de ce am trait aceste experiente, care mi se repeta aleator, la diferite intervale de timp, si nu pot eu dirija aparitia lor? E ca si cum mi se arata o prajitura pe care nu o pot atinge, fiind dincolo de geamul vitrinei…

***

Eram în 16 ianuarie 1994, acasa la parintii mei. Duminica. Eram asezati la masa, eu vis-a-vis de sotul meu, mama în stânga, tatal meu în dreapta. La un moment dat, am auzit în urechea stânga, asa cum auzi la telefon o voce, mai putin intensa ca sonoritate, dar foarte clara, o voce de femeie, care mi-a spus: “Copilul tau va avea sufletul tatalui tau”. La acea data eu aveam 38 ani, nu intentionam sa am un copil. Totusi, uitându-ma la tatal meu, care arata foarte bine pentru cei 70 ani ai sai si care era frumos, cu ochii albastri sclipitori, m-am gândit asa, ca pentru mine, ca vor mai trece cel putin 10 ani pâna când tatal meu va trece dincolo, si atunci, eu având 48 de ani, voi fi prea batrâna sa mai am un copil. “NU TE MAI UITA, CA MOARE!”, am auzit foarte tare în urechea stânga aceeasi voce de femeie.

Joi, 20 ianuarie, de la serviciu am trecut pe la parintii mei. În momentul în care deschideam usa camerei în care dormea tatal meu, aceeasi voce de duminica, tare de data acesta: “ÎNCA NU A MURIT!”. Am vorbit cu tatal meu si am plecat acasa.

Vineri, 21 ianuarie, seara, îi asteptam pe parintii mei, întrucât se împlineau 10 ani de la casatoria mea. Nu au venit. Tatal meu a suferit un accident vascular si în 22 ianuarie a murit.

Desi am fost oarecum anuntata de ceea ce avea sa se întâmple, nu am simtit nicio teama si nu am luat în seama ceea ce mi s-a comunicat. Ma întreb acum: cine mi-a comunicat? Stiu sigur ca nu m-a mintit. Dar daca nu m-a mintit, înseamna ca si prima afirmatie trebuie sa fie adevarata? COPILUL MEU ARE SUFLETUL TATALUI MEU!? Fetita mea s-a nascut în 17 mai 1995. Este adevarat sau nu? Copilul meu are anumite asemanari, dar cred ca sunt ereditare.

Cu tatal meu am mai comunicat în vis, când m-a îndrumat si mi-a spus concret ce am de facut într-un proces…

Sursa: forum.descopera

Permalink 8 comentarii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.